Atelierul unui aurar din secolul XV sau publicitatea in renastere

DT711_2

Dupa tabloul lui Petrus Christus: Sfantul Eligius, 1449

Sa nu credem ca reclamele sunt o inventie recenta; de la „strigatul” marfurilor in piete la mesaje electorale descoperite in ruinele orasului Pompei, publicitatea a existat de cand lumea.

Intradevar, a luat amploare odata cu capitalismul, s-a intensificat pe parcursul ultimei sute de ani iar astazi nu ne mai putem inchipui lumea fara ea.

Dar care erau caile de promovare in trecut? cine si de ce se promova?

Principala teama a oamenilor era frauda.

 

Tabloul „Atelierul unui aurar din secolul XV” se spune ca a fost pictat cu scopul de „a face publicitate” ghildei aurarilor din Bruges si surprinde scena in care aurarul cantareste un inel in fata unui cuplu de tineri bogati.

Orasul port atingea in acea perioada o culme a prosperitatii fiind considerat capitlala comerciala a Europei de nord. Erau vremuri prielnice si pentru comertul cu obiecte de lux cum erau considerate bijuteriile.

Faptul ca scena surprinde aurarul in timp ce cantareste nu este intamplatoare, in Bruges ajungeau oameni din multe tari care utilizau diferite unitati de masura, de aceea procesul de cantarire era unul foarte important caci toata lumea de temea de frauda. De asemenea personajul reprezentat nu este  oarecare ci chiar Sfantul Eligius, patronul aurarilor. Reprezentarea unui sfant in timp ce cantareste inelul subliniaza corectitudinea membrilor ghildei.

Oglinda convexa – indica fapul ca atelierul avea deschidere catre strada. Acest lucru era impus de regulile ghildei astfel incat aurarul, fiind „supravegheat”, nu putea altera metalele pretioase.

Obiectele de pe raft – cele mai valoroase sunt cele „anti otrava”dintii de rechin care se vad atarnati de
lantioare prinse de perete cu ace. Se credea ca in contact cu otrava isi schimba culoarea de aceea erau foarte cautati si decorati cu monturi din aur. Tot din aceasta categorie face parte si pocalul din stanga care este facut din coaja de nuca de cocos. Despre aceasta se credea ca anihileaza otrava din bautura. Era o perioada in care oamenii bogati si puternici duceau o viata periculoasa fiind tinta asasinatelor. Membri familiilor princiare beneficiau de capace speciale cu sigiliu pentru mancarea care pleca din bucatarie spre sufragerie.

Mai toate obiectele de pe raftul aurarului jucau rol dublu – de ornament si de alungare a raului. Coralului ii erau asociate proprietati magice – se spunea ca opreste hemoragiile. Despre rubine se spune ca impidicau putrezirea iar despre safire ca vindecau ulcerul.

Cele doua piese sprijinite de perete au probabil aceeasi intrebuintare cu coltii de rechin – de a detecta otrava. Deasupra sunt brose,  un rosariu din coral si cihlimbar si o catarama din aur pentru costumul matrimonial.

Aurul era considerat chintesenta  bogatiilor lumesti si un simbol al puterii.

Traditia le-a acordat aurarilor un loc aparte printre mestesugari. In Evul Mediu ei lucrau doar pentru biserica si pentru rege care era si el investiti de Dumnezeu.

Insa obiectele create de aurari aveau de obicei viata scurta pentru ca erau folosite ca obiecte de schimb si fiecare cumparator le retopea pentru a le transforma in ceva ce le era de trebuinta si pe plac. Acesta insemna mai mult de lucru pentru aurari dar pe de alta parte era si frustrant sa fie nevoiti sa distruga de atatea ori ceea ce au facut tot ei. Se cunoaste cel putin un caz in care un aurar in disperare de cauza a renuntat la meserie si s-a inchis intr-o manastire.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

  • Niciun produs în coș.